PRE.VIO
PROIECT CO-FINANŢAT DE COMISIA EUROPEANĂ, PROGRAMUL DAPHNE III
PRE.VIO
“PREVENIREA VIOLENŢEI ASCUNSE”
Proiectul european PREVENTING SUBMERGED VIOLENCE face parte din cadrul Programului DAPHNE III şi a urmărit să protejeze copiii, tinerii şi bătrânii din instituţiile de asistenţă socială de orice formă de violenţă. Durata de implementare a proiectului a fost de trei ani (2009-2011), iar partenerii implicaţi provin din trei ţări europene:
- ITALIA: Organizaţiile Agora, Astir, Idee in Rete şi Universitatea din Florenţa;
- SPANIA: Organizaţia Innomades;
- ROMÂNIA: Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti şi Fundaţia Chance for Life din Bucureşti.
Din partea Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti, echipa proiectului a fost constituită din:
- Profesor univ. dr. Stan Emil – TUTORE
- Lector univ. dr. Mărgăriţoiu Alina – CERCETĂTOR
- Lector univ. dr. Eftimie Simona – CERCETĂTOR
Obiectivele proiectului au vizat următoarele aspecte:
- Investigarea fenomenului violenţei în cadrul instituţiilor de asistenţă socială la nivel naţional, regional şi local în vederea obţinerii unor informaţii reale şi reprezentative asupra acestui fenomen şi identificării unor modalităţi de intervenţie eficiente;
- Sensibilizarea şi implicarea autorităţilor publice, profesioniştilor din domeniul protecţiei sociale în prevenirea şi combaterea acestui fenomen prin construirea unei reţele capabile să intervină la nivel European;
- Dezvoltarea competenţelor lucrătorilor sociali în domeniul managementului stresului, comunicării asertive şi gestionării situaţiilor de criză cu beneficiarii în vederea relaţionării pozitive şi creşterii calităţii serviciilor sociale;
- Promovarea unor exemple de bune practici în lucrul cu beneficiarii şi întărirea parteneriatului între instituţiile cheie responsabile în prevenirea şi combaterea violenţei.
Activităţile proiectului:
- Documentarea în ceea ce priveşte fenomenul violenţei, în special a violenţei ascunse/pasive şi manifestarea acestui fenomen în cadrul instituţiilor de asistenţă socială (concept, teorii explicative, tipologie, legislaţie naţională şi locală, statistici, rapoarte, regulamente de ordine interioară etc.);
- Investigarea fenomenului de violenţă în instituţiile de asistenţă socială selectate de fiecare partener al proiectului şi interpretarea rezultatelor cercetării;
- Desfăşurarea unor programe de training adresate personalului de îngrijire din instituţiile de protecţie socială în vederea dezvoltării unor competenţe de lucru cu beneficiarii, mai ales cu cei violenţi;
- Realizarea unor focus-grupuri teritoriale cu scopul analizării impactului training-ului asupra formării grupului ţintă şi obţinerii unor sugestii utile pentru elaborarea de instrumente în măsură să verifice calitatea metodologiilor de lucru ale îngrijitorilor din instituţiile de asistenţă socială.
Cu ocazia diseminării rezultatelor cercetărilor, Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti şi Fundaţia Chance for Life din Bucureşti au organizat, în data de 10 mai 2011, Conferinţa “Bune practici în relaţia dintre beneficiari şi personalul social din centrele de Asistenţă Socială“ la care au participat reprezentanţi ai proiectului, ai autorităţilor publice, ai instituţiilor de asistenţă socială, studenţi, masteranzi şi cadre didactice universitare.
Proiectul s-a finalizat cu publicarea cărţii "Total Institutions and Submerged Violence” de Ivana Acoccella, Laura Martelloni, Stefania Tirini, Editura FrancoAngeli, Italia, 2012, în care autorii români Iuliana Maria Dinu, Eftimie Simona, Mărgăriţoiu Alina, Niculae Cristina, Stan Emil au conceput capitolul "Caregivers’ Needs and Submerged Violence in Romanian Care Institutions”.